„GIVEAWAY CSRK x Humanitas Fiction – „Nu ne despărțim” de Han Kang” (Instagram și Facebook)
Secțiunea 1. ORGANIZARE
(1) Organizatorul concursului este Universitatea Româno-Americană, prin Centrul de Studii Româno-Coreene (CSRK), cu sediul în Bd. Expoziției nr. 1B, Sector 1, București, CUI RO9081408.
(2) Decizia de derulare a concursului conform regulilor din prezentul Regulament este finală și obligatorie pentru toți Participanții.
(3) Acest Regulament Oficial este întocmit și făcut public conform legislației aplicabile în România.
(4) Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica unilateral acest Regulament, respectând condițiile legale și făcând publicitatea necesară în legătură cu o asemenea modificare.
(5) Regulamentul este disponibil gratuit pe pagina web: https://csrk.rau.ro/ pe toată durata Concursului.
(6) Potrivit liberei decizii a Organizatorului, Concursul poate fi mediatizat în scopul informării publicului, inclusiv prin intermediul unor materiale publicitare și/sau cu rol informativ. Informațiile pe care astfel de materiale le pot conține vor fi interpretate în conformitate cu prevederile prezentului Regulament Oficial.
(7) Participarea la prezentul concurs nu presupune nicio taxă de participare sau vreun alt aport în bani; aceasta se face în mod gratuit pentru toți participanții ce îndeplinesc regulile de participare, pe toată durata campaniei.
Secțiunea 2. LOGISTICA ȘI DURATA DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI
(1) Concursul este organizat exclusiv pe teritoriul României și derulat în conformitate cu prevederile prezentului Regulament Oficial. Perioada de desfășurare este 17 – 24 octombrie 2025.
(2) Premiul acordat în cadrul acestei campanii trebuie revendicat în conformitate cu prevederile prezentului Regulament Oficial; în caz contrar, nu mai este datorat de către Organizator.
(3) Concursul este comunicat pe paginile oficiale de Instagram și Facebook ale CSRK în ziua de 17 octombrie 2025.
Secțiunea 3. CONDIȚII DE PARTICIPARE LA CONCURS. PREMIUL
(1) Concursul se adresează tuturor persoanelor fizice cu vârsta de minim 18 ani, cetățeni rezidenți în România (denumite în continuare „Participanții”). Vor fi desemnați 3 (trei) Câștigători. Câștigătorii aleși aleatoriu vor primi câte 1 (un) exemplar din următorul titlu apărut la Editura Humanitas Fiction: „Nu ne despărțim” de Han Kang.
Valoarea totală a premiilor: aproximativ 165 RON.
(2) Participarea la acest concurs presupune cunoașterea și acceptarea integrală a prezentului Regulament Oficial.
(3) Câștigătorii premiilor oferite în cadrul acestui concurs NU au posibilitatea de a primi contravaloarea în bani a premiului sau de a-l schimba cu alte bunuri și nici să solicite schimbarea parametrilor/ caracteristicilor premiului sau să-l cedeze altor persoane; dacă aceștia doresc să renunțe la premiu, atunci Organizatorul va dispune de premiu conform intereselor sale.
Secțiunea 4. MECANISMUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI
Concursul se desfășoară pe paginile oficiale de Instagram și Facebook ale CSRK și Editura Humanitas Fiction. Condiții cumulative de participare:
– Follow @csrk.rau și @humanitasfiction (Instagram);
– Urmărește paginile de Facebook CSRK – Centrul de Studii Româno-Coreene și Editura Humanitas Fiction;
– Like și share la postarea de concurs;
– Etichetează un prieten și răspunde la întrebarea: „Ce te atrage cel mai mult la literatura coreeană?” (nu sunt acceptate comentarii multiple).
Ordinea de intrare în concurs este dată de ordinea comentariilor postate.
Extragerea câștigătorilor va avea loc la data de 27 octombrie 2025, prin intermediul site-ului random.org, și va fi postată sub formă de comentariu (screenshot) la postarea de concurs și la story, pe Instagram și pe Facebook. Ulterior, câștigătorul va fi menționat cu numele de utilizator Facebook /Instagram la postarea care anunță concursul. În cazul în care Câștigătorul nu va răspunde în termen de cinci zile lucrătoare de la data contactării sale și a publicării numelui său în postare, se va realiza validarea participantului selectat ca rezervă, iar acesta trebuie să trimită datele pentru validare în termen de cinci zile lucrătoare și să îndeplinească toate condițiile mai sus menționate. Persoanele care nu trimit datele solicitate în termenul specificat în Regulament pentru a fi validate sau cele care nu pot fi validate pentru că nu îndeplinesc condițiile prezentului Regulament pierd premiul și nu pot solicita compensarea acestuia sub nicio formă. Premiul va fi expediat printr-un serviciu de curierat de către Organizator.
Secțiunea 5. REGULI DE PARTICIPARE LA CONCURS
(1) Nu se vor lua în considerare și nu se vor califica în campanie acei Participanți care NU respectă Regulamentul și regulile de înscriere în campanie, dar și politica generală a societății privind comunitatea de pe paginile de Instagram și Facebook ale CSRK.
(2) Nu se vor lua în considerare acele acțiuni care nu se încadrează în condițiile prevăzute în prezentul Regulament.
Secțiunea 6. ÎNCETAREA ÎNAINTE DE TERMEN A CAMPANIEI
(1) Campania poate înceta înainte de termen în cazul apariției unui eveniment ce constituie forță majoră, inclusiv în cazul imposibilității Organizatorului de a continua Campania. Situațiilor avute în vedere de acest alineat le sunt asimilate și actele de putere publică ale unei instanțe competente sau ale altei autorități publice competente.
(2) În situațiile avute în vedere în Secțiunea 7 (1), Organizatorul nu are nicio obligație către Participanți cu privire la returnarea unei sume bănești sau plata unei sume cu titlu de despăgubire sau altele asemenea. Încetarea înainte de termen a campaniei urmează a fi adusă la cunoștința publică în modalitățile prevăzute în prezentul Regulament.
Secțiunea 7. LITIGIILE ȘI LEGEA APLICABILĂ
(1) Eventualele litigii apărute între Organizator, pe de o parte, și Participanți, pe de altă parte, se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care această cale nu este posibilă, vor fi soluționate de instanțele judecătorești române competente de la sediul Organizatorului.
(2) Organizatorul și Administratorul paginii sunt îndreptățiți să ia toate măsurile necesare în caz de tentativă de fraudă, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii sau imaginea Organizatorului.
Secțiunea 8. RESPONSABILITATE
(1) Organizatorul nu își asumă responsabilitatea pentru corectitudinea datelor înregistrate de Participanți sau pentru eventualele cheltuieli suplimentare suportate de către Participanți în legătură cu această campanie.
(2) Organizatorul nu este responsabil pentru eventualele defecțiuni tehnice ce apar independent de voința sa, defecțiuni care pot conduce la întreruperea funcționării canalului de înscriere la campanie (platformele Facebook și Instagram). În eventualitatea unei astfel de întreruperi, înscrierile se vor relua după remedierea defecțiunilor.
(3) Organizatorul nu are nicio asociere cu Facebook și Instagram. Facebook și Instagram nu sponsorizează, nu administrează și nu promovează în niciun fel produsele CSRK și/sau prezenta campanie.CSRK /Humanitas Fiction și/sau prezenta campanie.
Secțiunea 9. PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
(1) Organizatorul colectează și prelucrează datele cu caracter personal ale participanților la campanie în scopul selecționării câștigătorilor, alocării premiilor și centralizării de rapoarte statistice cu privire la consumatori, precum și al comunicării cu dumneavoastră și alte persoane în legătură cu acest concurs. Temeiul prelucrării este consimțământul persoanei vizate, exprimat prin înscrierea la campanie. Prin participarea la această campanie, participanții pot fi/nu pot fi de acord ca datele lor personale să intre în bazele de date ale Organizatorului, acestea putând fi folosite pentru activitățile de marketing ale acestuia.
(2) Organizatorul se obligă ca datele personale transmise de participanți să nu fie difuzate către terți sau în străinătate, cu excepția persoanelor implicate în organizarea campaniei sau a operatorului de marketing direct al Organizatorului.
(3) Datele personale prelucrate vor fi cont de Facebook și Instagram participanți, iar în cazul câștigătorilor contul de Facebook/Instagram, nume, prenume, număr de telefon și adresa de expediere a premiului.
(4) Organizatorul își rezervă dreptul de a anunța public numele participanților câștigători și premiile câștigate, în conformitate cu legislația în vigoare.
(5) Pentru a determina perioada pentru care datele personale vor fi prelucrate și păstrate, luăm în considerare durata campaniei, precum și termenele de arhivare prevăzute de dispozițiile legale în materie. Dacă doriți mai multe informații despre cât timp păstrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail [email protected]. În cazul în care vă retrageți sau limitați consimțământul înainte de finalizarea campaniei, vom înceta prelucrarea datelor cu caracter personal respective în scopurile relevante, sub rezerva oricărei obligații legale de a prelucra aceste date cu caracter personal și/sau a nevoii noastre de a prelucra aceste date cu caracter personal în scopul exercitării drepturilor noastre legitime (inclusiv a drepturilor legitime ale altor persoane). Retragerea consimțământului înainte de finalizarea concursului implică retragerea participării dumneavoastră la acest concurs.
(6) Participanții au următoarele drepturi, în conformitate cu prevederile Regulamentului UE 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date: dreptul la informare; dreptul de acces; dreptul la rectificarea datelor; dreptul la ștergerea datelor („dreptul de a fi uitat”); dreptul la restricționarea prelucrării; dreptul la portabilitatea datelor; dreptul la opoziție; dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri; dreptul la retragerea consimțământului; dreptul de a depune o plângere în fața unei autorități de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal; dreptul la o cale de atac judiciară. În vederea exercitării drepturilor prevăzute mai sus, persoana vizată va înainta Organizatorului o cerere întocmită în formă scrisă, datată și semnată, către adresa de e-mail [email protected]. În cerere, solicitantul poate arăta dacă dorește ca informațiile să îi fie comunicate la o anumită adresă, care poate fi și de poștă electronică, sau printr-un serviciu de corespondență care să asigure că predarea i se va face numai personal. Organizatorul este obligat să comunice persoanei vizate măsurile luate în termen de 30 de zile de la data primirii cererii, cu respectarea eventualei opțiuni a solicitantului de a i se comunica informațiile în scris la o anumită adresă fizică sau virtuală (electronică).
(7) De asemenea, câștigătorii au opțiunea de a-și exprima printr-un acord scris consimțământul expres și neechivoc ca imaginea lor – numele, fotografia – să fie/să nu fie făcută publică și să fie/să nu fie folosită de Organizator în diverse materiale tipărite, audio, video pentru promovarea campaniei.
(8) Prelucrarea datelor cu caracter personal se face în conformitate cu Dispozițiile Regulamentului UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.
(9) Prin participarea la acest concurs, prevederile prezentului Regulament sunt acceptate de Participanți.
Secțiunea 10. DISPOZIȚII FINALE
(1) Prezentul Regulament reprezintă un set de condiții minimale pe care Participanții la campanie trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerați eligibili și pentru a participa la prezenta campanie.
(2) Eventualele cazuri neprevăzute în prezentul Regulament se vor soluționa prin decizii ale Organizatorului, acestea fiind obligatorii pentru Participanți.
(3) Orice corespondență purtată pe platforma electronică în cadrul campaniei și care este de natură să încalce sau să fie contradictorie cu prevederile Regulamentului Oficial este considerată nulă și neavenită, neputând avea caracter probator.
(4) Eventualele contestații legate de derularea Campaniei se vor putea trimite pe adresa Organizatorului până la data la care acest Regulament produce efecte. După această dată, Organizatorul nu va mai lua în considerare nicio contestație.
(5) Contestațiile trebuie să fie făcute în scris și să fie însoțite de documente care să justifice acest demers, în caz contrar Organizatorul le va respinge fără vreo altă formalitate.
(6) După expirarea termenului de depunere a contestațiilor, așa cum este precizat mai sus, Organizatorul nu va mai lua în considerare nicio contestație, aceasta fiind considerată tardivă.
(7) Contestațiile care respectă termenii și condițiile de mai sus vor primi un răspuns din partea Organizatorului în termen de 30 zile lucrătoare de la data trimiterii. Decizia Organizatorului va fi definitivă pentru contestatar.
Organizator,
Universitatea Româno-Americană, prin Centrul de Studii Româno-Coreene